Cristina Nichitus Roncea

About Cristina Nichitus Roncea | Photographer


Cristina Nichitus Roncea / «Precum in cer, asa si pe pamant» – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. Editura Compania, Bucuresti, 2011.
Intr-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată. Cartea de faţă este, deopotrivă, o sursă de inspiraţie şi o chemare la împărtăşirea unor valori de esenţă divină. Indiferent de opţiunea celui care o va lua în mână – credincios sau ateu – cartea îi va fi de mare folos.
(Acad. Florin Constantiniu)

Profesorul Radu Ciuceanu la Academia Romana. Lansarea primei Enciclopedii a regimului comunist din Romania.

Profesorul Radu Ciuceanu, presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, a lansat astazi, 24 noiembrie 2011, in Aula Academiei Romane, primul volum din “Enciclopedia regimului comunist – Represiunea”. Printre invitati au fost parintele, consilier patriarhal, Florin Serbanescu si Gheorghe Jijie, secretarul general al Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptători Anticomunisti.






Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...PDF Download PDF

Like this post? Share it!

  • Tweet
  • Facebook

2 Responses to “Profesorul Radu Ciuceanu la Academia Romana. Lansarea primei Enciclopedii a regimului comunist din Romania.”

  1. ion duguleanu says:

    Stimate domn,
    Lucrez acum la o carte despre istoria Târgu Jiului. Aş fi foarte bucuros să ştiu dacă există o legătură de rudenie între Emil Ciuceanu, fost Preşedinte al Uniunii ziariştilor în perioada interbelică şi fost căsătorit cu Elena Roşca din Târgu Jiu şi domnul profesor Radu ciuceanu. Adresa mea de mai l este ionduguleanu@yahoo.com

Leave a Reply


 

© Cristina Nichitus Roncea photo-graphy.ro