Cristina Nichitus Roncea

About Cristina Nichitus Roncea | Photographer


Cristina Nichitus Roncea / «Precum in cer, asa si pe pamant» – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. Editura Compania, Bucuresti, 2011.
Intr-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată. Cartea de faţă este, deopotrivă, o sursă de inspiraţie şi o chemare la împărtăşirea unor valori de esenţă divină. Indiferent de opţiunea celui care o va lua în mână – credincios sau ateu – cartea îi va fi de mare folos.
(Acad. Florin Constantiniu)

O zi la copiii de la Valea Parului. VIDEO

Contribuie pentru hrana copiilor de la Valea Părului!

Salut!

La Valea Părului, copiii s-au integrat bine la școli, iar problema dotărilor pare ușor-ușor să se rezolve: lemnele pentru întreaga iarnă au fost achitate, lada frigorifică și aragazul vor fi cumpărate în câteva zile, prin bunăvoința unor oameni de omenie. Am rămas în urmă cu cel puțin o sobă (suntem în tratative cu un meșter local) dar sperăm să fie și aceasta gata cât de curând, pentru că a venit vremea rece!

De acum înainte, până la primăvară, cea mai acută problemă rămâne hrana copiilor și a mamelor.

Chiar astăzi am semnat un contract cu firma Cheque Dejeuner pentru emiterea unor tichete cadou destinate specific achiziției de produse alimentare. Tichetele vor fi remise familiilor de la Valea Părului și acestea vor putea face cumpărăturile necesare, local sau de la Alexandria, cel mai apropiat oraș.

Evident, pentru aceste tichete Asociația noastră este cea care trebuie să plătească. Vă propunem să participați la acest efort făcând o donație, indiferent cât de mică, periodic, dacă e posibil lunar.

Modalități de a dona și explicații găsiți aici, dacă sunteți persoană fizică, sau aici, dacă sunteți persoană juridică.

Nici un efort nu este prea mărunt! Nu vă simțiți stânjeniți dacă vi se pare că dispuneți doar de o sumă foarte mică. Fiecare leu este important!

Desigur că poți contribui și direct cu produse alimentare, în special din cele greu perisabile (congelate – carne, pește, legume; zahăr, ulei, făină, conserve). Pentru asta te rugăm să ne contactezi.

Mulțumim!

Pro Vita Bucuresti – Valea Parului Ro

Fotografii cu copiii de la Valea Parului: aici.


Donatii MOV – Campanie Umanitara Pro Vita de bindiribli

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...PDF Download PDF

Like this post? Share it!

  • Tweet
  • Facebook

One Response to “O zi la copiii de la Valea Parului. VIDEO”

Leave a Reply


 

© Cristina Nichitus Roncea photo-graphy.ro